Începând de sâmbătă, 19 februarie 2022, cadre didactice ale Facultății de Istorie a Universității din București, dar și cadre didactice din mediul preuniversitar vor organiza, online, cursuri de pregătire pentru disciplina Istorie.

În cadrul fiecărei întâlniri, elevii își vor putea pune bazele teoretice, prin intermediul unei prelegeri susținute de către profesori, iar apoi vor putea dialoga cu aceștia pe marginea modelelor de teste pentru bacalaureat.

Seria evenimentelor organizate pentru elevii de clasa a XII-a debutează sâmbătă, 19 februarie 2022, cu o discuție introductivă privind proba de istorie și modul de rezolvare a subiectelor.

Mai multe detalii și informații actualizate în timp real cu privire programul cursurilor de pregătire pentru Bacalaureat organizate de Facultatea de Istorie pot fi consultate atât pe site-ul Facultății, cât și pe pagina de Facebook.

Secţiune accesibilizată pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere