• +4 021 305 97 30
  • office@g.unibuc.ro
  • Șoseaua Panduri, nr. 90, București

Zilele Porților Deschise la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine – 2-15 mai 2023

27 martie 2023

În perioada 2-15 mai 2023, Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine desfășoară proiectul anual Zilele Porților Deschise, prin care are loc promovarea programelor de licență și masterat în rândul elevilor de liceu și, respectiv, al studenților din ultimul an de studiu.

Webinarele vor fi ținute atât de profesorii facultății, cât și de voluntarii asociației și au ca scop informarea elevilor și studenților în legătură cu aspectele organizatorice ale facultății și detalii legate de multiplele specializări și limbi studiate în cadrul acesteia.

Edițiile trecute ale proiectului Zilele Porților Deschise s-au dovedit a fi și ele de succes, studenții participanți declarându-se plăcut impresionați de acesta.

Am ales să particip la ZPD din dorința de afla cât mai multe despre facultate, corpul didactic și departamentul la care doream să aplic în cadrul FLLS. A fost o oportunitate inedită, în care am avut un prim contact cu facultatea și cu viața de student. Le recomand tuturor elevilor interesați de limbi străine să participe în cadrul acestui proiect, întrucât vor afla o mulțime de informații care, cu siguranță, le vor ușura decizia cu privire la programul de studii pe care doresc să îl urmeze”, Andreea Cuprian, participant Zilele Porților Deschise, ediția din anul 2020, asistent-coordonator Zilele Porților Deschise, ediția din anul 2021.

Zilele Porților Deschise a reprezentat primul meu proiect în calitate de Asistent-Coordonator și, totodată, acesta a fost și primul proiect ASLS care a fost făcut în întregime online.


Faptul că am fost nevoite să mutăm totul în online a avut și beneficii deoarece înainte, când totul era fizic, nu mulți elevi reușeau să ajungă la București și să intre la diferite ore, dar acum nu contează în ce parte a țării te afli, deoarece tot vei putea intra la ore.


Webinarele sunt importante, deoarece vă pot ajuta să vă dați seama dacă vă atrage secția respectivă și dacă vi se potrivește. Eu am participat și la cele de la master și pe mine m-au ajutat foarte mult să-mi aleg un program pe care să-l urmez mai departe.


În încheiere, vreau să vă spun să profitați de această oportunitate, să intrați la cât mai multe webinare, să puneți întrebări dacă aveți nelămuriri, atât nouă, voluntarilor ASLS, cât și profesorilor în cadrul webinarelor” ,
Oana Minea, asistent-coordonator Zilele Porților Deschise 2020, coordonator Zilele Porților Deschise, ediția din anul 2021.

Pentru detalii și informații suplimentare, persoanele interesate pot contacta Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine pe pagina de Facebook. De asemenea, oferta educațională a FLLS pentru Admiterea din anul universitar 2023-2024 poate fi accesată aici.

ADMITERE UPDATE

Ultimele noutăți legate de #admiterea2023 la UB

Sari la conținut