- SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE
În prima zi a primului festivALL UB, pe 9 mai 2025, la Universitatea din București, cuvintele prind aripi! Te invităm, de la ora 16:00, în Sala de Lectură a Facultății de Litere, la un maraton de literatură inedit.
Accesul la primul festivALL UB organizat de Direcția Comunicare și Relații Publice este gratuit și se face în baza brățării de acces pe care o poți obține de aici.
9 voci marcante ale lumii literare contemporane își vor împleti ideile, poveștile și emoțiile într-un eveniment dedicat celor care înțeleg puterea cuvintelor.
Fie că visezi să scrii sau pur și simplu îți dorești să asiști la un schimb de idei într-un cadru deschis și prietenos, primul festivALL UB este locul în care literatura devine spectacol și inspirație.
Completează formularul de înscriere și trăiește literatura, care, la festivALL UB, trece dincolo de coperți. Vei putea asculta lecturi, dezbateri și reflecții susținute de:
Evenimentul va fi moderat de conf. univ. dr. Constantin Vică, Prorector UB pentru Internaționalizare și Relații Publice,
Între pagini și replici, între cărți și stilouri, între autori consacrați și cine știe, viitori creatori, vei descoperi cum cuvintele pot transforma lumea.
Ce te mai așteaptă la primul festivALL UB? Combo, dar în favoarea ta!
Organizat de Direcția Comunicare și Relații Publice, festivALL UB va transforma Grădina Botanică a Universității din București într-un spațiu interactiv, cu ateliere, prezentări, experimente live, zone de relaxare, muzică și activități creative, pentru a crea o experiență memorabilă pentru elevi și pentru a le deschide apetitul pentru educația de calitate.
În plus, cu brățara pe care o vei primi la intrarea în festival poți intra gratuit pe 9 mai și la expoziția Art Safari „Keep the art beat”.
Descoperă aici programul complet al activităților, ia-ți biletul gratuit de aici și hai să ne cunoaștem!