- SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE
Șapte campioni sportivi și olimpici mondiali, care s-au înscris la facultățile Universității din București în sesiunea din iulie 2023 a admiterii, încheiată marți, 11 iulie, vor beneficia de bursele de performanță lansate anul acesta și de condiții speciale pe parcursul anilor de studiu. Ei fac parte din prima generație de bursieri de performanță ai Universității din București și vor primi burse în valoare de 1.500 de lei (medalie de aur / locul I), 1.250 de lei (medalie de argint / locul II) și, respectiv, 1.000 de lei (medalie de bronz / locul III), precum și posibilitatea de a ocupa un loc finanțat prin granturi de studii, beneficiind de statut de loc special. Decizia de acordare a burselor de performanță a fost adoptată de Senatul Universității din București în ședința din 17 mai 2023. De asemenea, fiecare olimpic va avea, la nivelul facultății în care va studia, un mentor, ales dintre cadrele didactice ale facultății, care îi va ghida parcursul pe durata celor trei ani de studiu.
Dintre olimpicii care au ales Universitatea din București pentru a-și continua studiile, cinci au optat pentru Facultatea de Matematică și Informatică, un olimpic a ales Facultatea de Administrație și Afaceri și un altul, Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Performanțele campionilor care au optat pentru Universitatea din București indică, și ele, interdisciplinaritatea care caracterizează evoluția olimpicilor, de la matematică sau informatică, la karate shotokan, rugby sau înot.
Astfel, David Popovici, multiplu campion mondial la înot, a ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Desemnat Cel mai bun înotător al anului 2022 de către revista „Swimming World Magazine”, cea mai prestigioasă publicație din lume dedicată natației, David Popovici a reușit, pe parcursul carierei, să obțină numeroase rezultate remarcabile. Dintre acestea, amintim cele două medalii de aur de la Campionatele Mondial de Natație de la Budapesta (2022) – 100 și, respectiv, 200 de metri liber, medalia de argint la Campionatele Mondiale de Natație de la Melbourne (2022) – 200 de metri liber, dar și medaliile de aur obținute în 2022 la Campionatele Europene de Natație de la Roma – 100 și, respectiv, 200 de metri liber și în 2021 Campionatele Europene de Natație de la Kazan – 200 de metri liber.
Lucia Rîșnoveanu, multiplă olimpică la matematică, a ales Facultatea de Matematică și Informatică. Două dintre cele mai importante realizări ale ei sunt medalia de aur obținută la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete în 2021 și medalia de bronz obținută în 2022 în cadrul aceleiași competiții.
Mihnea Andreescu, multiplu olimpic la informatică, a ales, și el, Facultatea de Matematică și Informatică. Dintre performanțele obținute pe parcursul anilor de liceu amintim medaliile de argint de la Balcaniada de Informatică (2022 și, respectiv, 2021), Premiul I de la Olimpiada Națională a Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (2021) și premiile obținute în cadrul Turneelor de Informatică din 2021 – medalie de argint și, respectiv, din 2019 – medalie de bronz.
Mircea Munteanu, multiplu campion la rugby, a ales Facultatea de Administrație și Afaceri. Una dintre cele mai bune performanțe ale lui Mircea este medalia de bronz obținută la Gimnaziada din Normandia (2023) – rugby în 7. Acesteia i se adaugă obținerea locului II la Campionatul Național U18 (2023), obținerea locului I la Campionatul Național U17 (2022), precum și obținerea locului I la Campionatul Național U14 (2019).
Celor patru olimpici menționați anterior li se adaugă doi olimpici internaționali la matematică și un campion mondial la karate shotokan, care au ales Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București.
„Universitatea din București susține performanța și campionii din toate domeniile. Suntem onorați să ne asociem cu mari campioni și mari caractere precum David Popovici și să contribuim la educația și la formarea lor profesională în paralel cu participarea la concursuri și competiții științifice sau sportive. Noul nostru program de burse de performanță pentru medaliații la olimpiadele științifice și la marile concursuri sportive a început cu admiterea a șapte medaliați excepționali, patru medaliați la olimpiade internaționale academice și trei campioni în sport și va continua în sesiunea din septembrie, când îi vom aștepta inclusiv pe cei care vor fi medaliați la competițiile din această vară. România are nevoie de elite care să rămână în țară, să inspire și să conducă tinerele generații. Dar, pentru a rămâne, trebuie să le creăm campionilor din sport și din știință cel mai bun mediu pentru a-și valorifica uriașul potențial pe care l-au dovedit deja. Mă bucur să constat că acest lucru se întâmplă, Universitatea din București este prima universitate din Europa Centrală și de Est și printre primele 200 – 250 la nivel mondial în topul Times Higher Education Impact Ranking 2023, performanță datorată, în primul rând, accentului pe care îl punem pe sustenabilitate, pe valorile umaniste, pe impactul social și pe contribuția noastră la o societate incluzivă”, a declarat rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda.