- SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE
Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București îi așteaptă pe elevii care au susținut examenul de bacalaureat să se înscrie la programul de licență în domeniul marketingului, unde vor avea ocazia să învețe lucruri noi despre promovarea, vânzarea de produse, reclama, precum și alegerea corectă a grupului țintă!
Acest program de licență, care funcționează din 2009, pregăteşte studenţi ce vor dobândi capacitate de analiză, sinteză, monitorizare şi gestionare a portofoliului de produse pe clienţi, abilităţi de culegere, prelucrare şi analiză preliminară a informaţiilor de marketing, identificarea activităţilor specifice de marketing din cadrul organizaţiei, precum și abilități de elaborare a materialelor promoţionale. Preînscrierea se face online accesând acest link.
Pentru specializarea marketing, candidații sunt admiși în baza unui concurs de dosare, pe baza notei la proba scrisă de limba și literatura româna a examenului de bacalaureat (50%) și a notei la una dintre disciplinele examenului de bacalaureat: economie, matematică, sociologie, psihologie, filosofie, istorie, geografie, informatică sau logică și argumentare, fizică, chimie etc. (50%).
În oferta educațională a programului se regăsesc și următoarele discipline: Economia întreprinderii; Marketing; Baze de date în marketing; Cercetări de marketing; Marketingul micilor afaceri; Tehnici promoționale; Cybermarketing; Marketing internaţional; Business to business marketing; Marketing direct.
Mai multe detalii despre admiterea la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București pot fi accesate aici.