Zilele Porților Deschise la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București organizează în perioada 3-7 aprilie 2017 seria de evenimente Zilele Porților Deschise la sediul din Str. Schitu Măgureanu, nr. 9, sector 5 (vis-a- vis de Grădina Cişmigiu şi Colegiul Naţional ,,Gheorghe Lazăr”).

Timp de o săptămână, elevii sunt invitaţi să experimenteze viaţa de student, participând alături de studenţi la cursuri, seminarii şi evenimente desfăşurate în cadrul facultăţii.

Fiecare vizită va cuprinde un tur al Facultăţii de Sociologie și Asistență Socială, precum şi o prezentare a programelor de studii, a oportunităţilor de mobilitate internaţională și a activităților studenților. În cadrul manifestării vor fi prezentate, de asemenea, modalitatea de admitere, număr de locuri, activitățile Asociației Studenților de la Sociologie și Asistență Socială, facilitățile și infrastructura FSAS-UB, clubul social, precum și domeniile în care profesează absolvenții facultății.

Persoanele interesate de o vizită în altă perioadă pot face o programare la adresa de e-mail: smaranda.witec@gmail.com. Persoana de contact este lector. univ. dr. Smaranda Witec.

Programul evenimentelor din cadrul Zilelor Porților Deschise la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială poate fi accesat aici.

Top