Zilele Porţilor Deschise în Facultatea de Litere

Facultatea de Litere a Universității din București organizează, în perioada 3-5 aprilie 2017, Zilele Porţilor Deschise, în sediul său din strada Edgar Quinet, nr. 5-7. Cu această ocazie, sunt invitați toți cei interesați (elevi, liceeni, profesori) să participe la evenimentele dedicate promovării programelor de studii ale facultăţii, care cuprind:

  • cursuri deschise (în conformitate cu lista de aici);   
  • vizite ghidate în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultăţii de Litere (filială a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”); Vizitele vor avea loc luni, marți, miercuri, în intervalul 10:30-12:00. Coordonator al vizitelor ghidate este asist. univ. dr. Gabriela Jurubiță (Departamentul de Științe ale Comunicării).
  • discuţii cu studenţii, masteranzii și profesorii facultăţii despre viața de student în Facultatea de Litere; Discuțiile sunt programate luni, marți, miercuri, în intervalul 10:00-17:00, la standurile diverselor programe de studii, organizate în Holul de Marmură al Facultății de Litere (str. Edgar Quinet, nr. 5-7).
  • conferințe cu invitați de marcă ai lumii culturale românești.

Miercuri, 5 aprilie 2017, de la ora 18:00, în amfiteatrul Bălcescu (etaj 1), va avea loc conferința Valorile noastre (moderator: Prof. univ. dr. Eugen Negrici).

Invitate: Prof. univ. dr. Ioana Pârvulescu și Prof. univ. dr. Doina Ruști (vor fi prezentate, cu această ocazie, romanele recent apărute, Inocenții, Humanitas, 2016, și Mâța Vinerii, Polirom, 2017).

Miercuri, 5 aprilie 2017, începând cu ora 14:00, în Sala Cezar Tabarcea – Adela Rogojinaru (etaj 1), va avea loc conferința „Pe urmele unui globe-trotter român necunoscut: Nae Vrăbiescu și călătoriile sale” (în cadrul cursului O istorie culturală a călătoriei, CRP, anul I).

Invitat: CS III Nicolae Mihai (Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române). Moderator: Lector univ. dr. Silvia Barutcieff (Departamentul de Științe ale Comunicării).

Top