Universitatea din Bucureşti la RIUF 2012

În perioada 17-18 martie 2012, cel mai mare târg de universităţi internaţionale din România îşi deschide porţile pentru tinerii interesaţi de continuarea studiilor atât în România, cât şi în străinătate. Romanian International University Fair (RIUF), ajuns la cea de-a X-a ediţie, a sprijinit dialogul între potenţialii studenţi şi reprezentanţii celor mai bune universităţi, ajutându-i pe tinerii români să-şi maximizeze şansele de a fi admişi la un program de studiu în străinătate.

Printre cele 100 de universităţi participante la această ediţie, se numără şi Universitatea din Bucureşti, prezentă cu ofertele pentru studiile de licenţă. Timp de două zile, reprezentanţii Universităţii din Bucureşti vor veni în ajutorul elevilor dar şi al studenţilor cu toate informaţiile necesare admiterii 2012 la cele peste 38 de domenii de licenţă. De altfel, Universitatea din Bucureşti îşi aşteaptă candidaţii pe 4 mai, la Târgul Educaţiei, unde standurile facultăţilor vor fi pregătite cu pliante, broşuri, dar şi cu zeci de răspunsuri la toate întrebările viitorilor studenţi privind oferta programelor de studiu pentru anul universitar 2012-2013, modalitatea de desfăşurare a concursului de admitere, calendarul şi actele necesare la înscriere.

Pe langa standurile universităţilor, la RIUF vizitatorii vor putea participa la workshop-uri şi seminarii, unde organizatorii le vor vorbi despre modalităţile de finanţare disponibile pentru studiul în străinătate. Târgul se desfăşoară la Sala Palatului, în intervalul orar 10.00-18.00.

 

Tags: , , ,

Top