Târgul Educației la Universitatea din București – ediția 2014

În perioada 10-11 aprilie 2014, Universitatea din București îi invită la cea de-a XV-a ediție a Târgului Educației pe toți liceenii care se pregătesc pentru admiterea la facultate. În cadrul celor două zile ale evenimentului, elevii vor putea cunoaște oferta educațională a Universității din București pentru anul 2014-2015 și vor putea beneficia de servicii de informare, orientare și consiliere pentru alegerea facultății.

Târgului Educației se va desfășura în Holul Central al Palatului Facultății de Drept (bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, sector 5, București). Deschiderea oficială va avea loc joi, 10 aprilie, la ora 10:00. Accesul este liber.

Ediția 2014 a Târgului Educației se înscrie în seria evenimentelor dedicate aniversării a 150 de ani de existență a Universității din București.

Cu o tradiție de 15 ani, Târgul Educației este organizat de comunitatea universitară pentru a veni în întâmpinarea viitorilor studenți și pentru a le răspunde la întrebarea De ce să studiezi  la Universitatea din București?. Liceenii vor putea dialoga cu studenții și absolvenții Universității, precum și cu viitorii lor profesori, care le vor împărtăși impresii despre viața academică.

Organizatorii Târgului Educaţiei au pregătit pentru această ediție un program care cuprinde conferinţe, dezbateri, sesiuni informative, precum şi   demonstraţii sportive şi mici momente artistice. Standurile facultăţilor vor fi pregătite cu pliante, broşuri, dar şi cu răspunsuri la toate întrebările viitorilor studenţi legate de modalitatea de desfășurare a concursului de admitere. De asemenea, la târg vor fi prezenți şi reprezentanţi ai birourilor şi departamentelor Universităţii din Bucureşti, editurilor, institutelor culturale, asociaţiilor studenţeşti şi organizaţiilor non-guvernamentale.

În plus, elevii vor putea experimenta cum este să fii student, participând, în perioada 7-9 aprilie 2014, la Săptâmâna Facultății de Geografie și la Zilele Porților Deschise la Facultatea de Litere. Programul Săptâmânii Facultății de Geografie poate fi accesat la adresa http://geo.unibuc.ro/201404/Program_Saptamana_Facultatii.pdf.

Programul complet al celei de-a XV-a ediții a Târgului Educației la Universitatea din București poate fi consultat aici.

Detalii despre admiterea la facultățile Universității din București pot fi găsite pe site-ul http://admitere.unibuc.ro/

Parteneri media: TVR, Radio România, Digi24, Agerpres, Observator Cultural, Edumanager

Top