Viitorii studenți, invitați să îi cunoască pe Humanum, Sociona, Geon, Machina și Numera, Supereroii UNIBUC

Cu peste 8.000 de locuri bugetate scoase la concurs, Universitatea din București își așteaptă până pe 30 iulie candidații la sesiunea de vară a admiterii 2022. Acestora le vor fi alături, pe parcursul studenției, Humanum, Sociona, Geon, Machina și Numera, Supereroii UNIBUC.

Pentru programele de licență și master, concursul de admitere la facultățile Universității din București – sesiunea de vară – se desfășoară pe tot parcursul lunii iulie 2022, iar data limită de afișare a rezultatelor este 30 iulie 2022. Precizăm că fiecare facultate are propriul calendar, iar datele pot fi consultate de toți cei interesați pe website-urile facultăților. De asemenea, menționăm că înscrierile pentru Facultatea de Matematică și Informatică a UB, care au debutat pe 23 iunie 2022, se vor încheia joi, 7 iulie 2022.

Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea din București oferă și posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere, prin completarea formularului disponibil la adresa www.po.unibuc.ro.

Pentru studiile de licență, Universitatea din București oferă celor interesați să studieze la una dintre cele 19 facultăți un număr de 4.459 de locuri bugetate, în timp ce pentru candidații la studii de master, UB pune la dispoziție 3.250 de locuri bugetate.

Dintre acestea, peste 200 de locuri sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare a României, 132 sunt destinate absolvenților de liceu situate în mediul rural și alte 110 locuri sunt alocate candidaților de etnie romă. Candidații proveniți din sistemul de protecție socială pot aplica pe cele 11 locuri la licență destinate lor, în timp ce persoanele cu cerințe educaționale speciale pot candida pe cele 9 locuri dedicate acestora. Menționăm că alte 50 de locuri sunt alocate candidaților care își doresc să urmeze studiile în cadrul programelor de master didactic derulate de Universitatea din București.

Mai multe detalii cu privire la numărul de locuri bugetate scoase la concurs de fiecare facultate sunt disponibile în documentul de aici (pentru licență) și în documentul de aici (pentru master).

Programe noi de licență și de master, precum și un nou domeniu de studii universitare de  doctorat- noutățile admiterii 2022 la Universitatea din București

Pentru admiterea din 2022 – sesiunile iulie și septembrie – Universitatea din București propune câteva programe de studiu noi, dezvoltate ca răspuns la dinamica socio-economică actuală și la provocările viitorului. Este vorba despre programele de licență Psihologie – Științe cognitive (la Facultatea de Psihologie și Științele Educației), Geografia turismului (la Facultatea de Geografie, filiala Focșani, în sesiunea de toamnă) și Robotică (program comun al Facultății de Fizică și al Facultății de Matematică și Informatică, în sesiunea de toamnă), precum și de programele de master Psihologie: Psihoterapie focalizată pe emoții și Psihologie: Terapii cognitiv- comportamentale (la Facultatea de Psihologie și Științele Educației).

Nu în ultimul rând, Școala Doctorală de Sociologie a Facultății de Sociologie și Asistență Socială va organiza admitere, pentru anul 2022-2023, la primul domeniu de studii universitare de doctorat în Asistență socială acreditat în România.

Universitatea din București, locul unde cresc Supereroii

Adevărate spații ale devenirii, în care Supereroii își descoperă și își dezvoltă puterile de a schimba lumea în bine, cele 19 facultăți ale Universității din București oferă candidaților un proces de admitere mixt – online și offline. Informații detaliate despre modalitățile de admitere la studiile de licență ale celor 19 facultăți pot fi consultate aici. În ceea ce privește programele de master din oferta educațională a Universității din București, modalitățile de admitere pot fi accesate aici.

Odată devenit student al Universității din București, fiecare tânăr va fi ghidat de Supereroul potrivit pentru atingerea aspirațiilor lui.

Astfel, dacă ești orientat spre auto-cunoaștere și descoperirea de noi înțelesuri ale spiritului și ale lumii, sau dacă îți dorești să aprofundezi și să susții diversitatea umană și bogăția culturală a acestei lumi, Humanum îți va ghida studenția la Facultățile de Filosofie, Istorie, Litere, Limbi și Literaturi străine, Teologie Baptistă, Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” și Teologie Romano-Catolică. Descoperă-l pe Humanum și toate superputerile pe care le deține pe https://supereroi.unibuc.ro/humanum.

Și Sociona te așteaptă să descoperi viața de student la Facultățile de Administrație și Afaceri, Drept, Jurnalism și Științele Comunicării, Psihologie și Științele Educației, Sociologie și Asistență Socială și Științe Politice. Dacă ești preocupat ca lucrurile să funcționeze bine în comunitatea ta, acolo unde îți dorești să contribui la construirea de instituții responsabile ori la promovarea și protejarea drepturilor omului, Sociona îți va fi cea mai bună prietenă. Descoper-o pe Sociona și toate superputerile ei pe https://supereroi.unibuc.ro/sociona.

Dacă îți dorești ca, prin ceea ce faci zilnic, să aduci armonie între oameni și natură, dacă te preocupă prevenirea, prin știință, a dezastrelor naturale și protejarea naturii și a resurselor pământului, Geon îți va fi camarad în călătoria studențească la Facultățile de Biologie, Geografie și Geologie și Geofizică ale Universității din București. Descoperă-l pe Geon aici: https://supereroi.unibuc.ro/geon.

Pe de altă parte, dacă vrei să muncești pentru un viitor mai bun pentru oameni și roboți, sau dacă vrei să deschizi, prin știința și munca ta, noi orizonturi pentru diverse forme de inteligență, te invităm să faci cunoștință cu Machina, care te așteaptă să descoperi viața de student la specializări precum Biochimie Tehnologică, Fizică Tehnologică sau Calculatoare și Tehnologia Informației. Descoper-o pe Machina și toate superputerile pe care le deține pe https://supereroi.unibuc.ro/machina.

Nu în ultimul rând, dacă îți dorești să ai puterea de a transforma viața în chimie și chimia în viață, sau dacă vrei să lupți pentru viață prin stăpânirea numerelor, Numera te va însoți în călătoria studențească la Facultățile de Chimie, Fizică și Matematică și Informatică ale Universității din București. Descoper-o pe Numera și toate superputerile pe care le deține pe https://supereroi.unibuc.ro/numera.

Cazare în căminele UB și acces gratuit în Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” pentru candidații la admiterea 2022

Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea din București le asigură, pe perioada admiterii, cazare gratuită în căminele UB, în limita locurilor disponibile, pentru trei nopți. Cazarea se va face la Căminul D Grozăvești (Splaiul Independenței nr. 204) și va fi posibilă în baza prezentării, la administrația căminului, a legitimației de concurs și a actului de identitate.

De asemenea, candidații pot beneficia, alături de alte trei persoane, și de acces gratuit în spațiul Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” a Universității din București, zilnic, până pe 30 iulie 2022, în intervalul orar 8:00-20:00. Accesul se face pe baza legitimației de participant la concursul de admitere.

Universitatea din București va comunica în mod constant informații cu privire la admiterea din această sesiune pe website-ul dedicat admiterii: admitere.unibuc.ro și pe conturile de Facebook, Instagram și YouTube.

În plus, candidații sunt sfătuiți ca, în funcție de opțiuni, să urmărească atât website-urile, cât și paginile de pe conturile de socializare ale facultății/facultăților care îi interesează, pentru a fi la curent cu informațiile utile privitoare la admitere.

Secţiune accesibilizată pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere