O lună până la admiterea la Universitatea din București

Joi, 8 iulie 2010, încep înscrierile la cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti.

Pentru toţi absolvenţii de liceu, sau pentru cei care doresc să-şi continue pregătirea într-o instituţie prestigioasă de învăţământ superior, Universitatea din Bucureşti le pune la dispoziţie 4485 de locuri la buget şi 7777 de locuri cu taxă.

Toţi cei care doresc să dea admiterea la una dintre facultăţile UB, imediat după afişarea rezultatelor la Bacalaureat, sunt aşteptaţi să vină cu dosarul pregătit, până la data de 15 iulie.

Etapele înscrierii le găsiţi aici.

Actele necesare înscrierii le găsiţi aici.

Taxele de înscriere pentru admiterea la facultate le găsiţi aici.

Dosarele se depun la secretariatele facultăţilor, care vor funcţiona în acea perioadă, de luni până vineri, între orele 9-14, sâmbătă – duminică, 9-12. Acces rapid la facultăţi.

Universitatea din București pune la dispoziția tinerilor de origine etnică română din Republica Moldova, absolvenți de studii liceale în România, un număr total de 19 locuri. Locurile, oferite în afara cifrei de școlarizare, sunt repartizate astfel…

Perioada de examene: 17-22 iulie.

Data limită de afişare a rezultatelor: 25 iulie

Universitatea din Bucureşti este un important şi influent actor în cadrul comunităţii, în sfera educaţiei superioare şi a cercetării. În cei 146 de ani de existenţă Universitatea Bucureşti a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional, fiind prima instituţie academică românească aflată în topul celor mai bune 600 de universităţi ale lumii.

Studenţii Universităţii din Bucureşti beneficiază de numeroase facilităţi: un campus atractiv, cantină cu preţuri studenţeşti, burse şi reduceri, asistenţă medicală gratuită sau săli de sport accesibile tuturor. Mai multe informaţii, aici.

Toţi cei care vor să ştie cum e viaţa de student la Universitatea din Bucureşti, care e atmosfera de la cursuri sau cât de severi sunt profesorii, câte examene sunt în sesiune şi cum se pot înscrie într-o asociaţie, ce faci la un seminar şi unde faci stagiile de practică, pot primi toate răspunsurile dacă intră pe secţiunea mentorat.

Universitatea din Bucureşti oferă peste 38 de domenii de licenţă, cu circa 100 de specializări la cele 3 forme de învăţământ: ZI, FR, ID. Diploma pe care Universitatea din Bucureşti o acordă la finalul studiilor este acreditată de Ministerul Educaţiei şi îl recomandă pe absolvent în faţa angajatorilor ca persoană bine pregătită în domeniul pe care l-a absolvit. În plus, diplomele acordate de Universitatea din Bucureşti sunt recunoscute în toate ţările lumii.

Universitatea din Bucureşti are numeroşi absolvenţi de prestigiu, personalităţi de notorietate ale societăţii româneşti, modele demne de urmat.

Vă prezentăm câteva dintre șansele oferite de fiecare facultate

UB în cifre

Tags: , , ,

Top