Facultatea de Geografie vă invită la „Zilele Porților Deschise”

În perioada 2-6 aprilie 2012, Facultatea de Geografie a Universității din București organizează evenimentul „Zilele Porților Deschise ale Facultății de Geografie”.

Pe parcursul celor cinci zile în care facultatea se deschide pentru viitorii studenți, aceştia vor putea vizita sediul facultăţii, unde va avea loc prezentarea „Ofertei educaționale”. Vor fi organizate vizite ale laboratoarelor, amfiteatrelor și, de asemenea, vizita bibliotecii facultății. Veţi asista atât la orele de curs și la seminariile susținute de profesorii facultății, cât și la videoproiecția „Geograf în Europa”, realizată de lect. dr. Robert Dobre.

Prezentă la evenimentele organizate în această săptămână va fi și Asociația Studenților Geografi (ASG) din cadrul Facultății de Geografie. Membrii acesteia vă vor sta la dispoziție cu răspunsuri și informații despre cum este viața de student la Facultatea de Geografie și în cadrul unei asociații studențești.

Mai multe detalii despre „Zilele Porților Deschise” se pot afla accesând site-ul Facultății de Geografie.

Tags: , , ,

Top