Facultatea de Fizică așteaptă elevii la evenimentele organziate cu ocazia Zilelor Porților Deschise

Facultatea de Fizică așteaptă elevii din învățământul preuniversitar la evenimentele dedicate lor, în cadrul Zilelelor Porților Deschise, în perioada 30 martie – 27 aprilie 2018, la sediul facultății (str. Atomistilor, nr. 405, Măgurele, Ilfov)

Programul debutează cu evenimentul „Facultatea de Fizică de la A la Z” ce va avea loc pe 30 martie 2018, în cadrul căruia vor fi prezentate elevilor de liceu oportunitățile pe care le au în alegerea unei cariere în domeniul fizicii.

În acest sens, elevii vor avea posibilitatea să cunoască oferta educațională a facultății, să participe la ateliere și să viziteze laboratoarele facultății. De asemenea, în program este prevăzută o sesiune de experimente interactive în care elevii vor avea posibilitatea să se întâlnească și cu cercetători din institutele naționale de cercetare de pe platforma Măgurele.

Programul continută cu activități în zilele de 13, 20 și 27 aprilie . În aceste zile, elevii care doresc să descopere oportunitățile pe care le oferă Facultatea de Fizică vor putea să participe la sesiuni de prezentare a ofertei educaționale, să viziteze laboratoarele facultății, dar și să descopere posibilitățile oferite de Platforma Măgurele.

Pentru a putea participa la aceste activități, cei interesați sunt rugați să se înregistreze la adresa de e-mail : vasile.bercu@fizica.unibuc.ro  

Top