Vineri, 11 iunie 2021, începând cu ora 10:00, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării organizează un eveniment online de prezentare a programelor de masterat la care se pot înscrie, în luna iulie, atât studenți ai Universității din București, cât și absolvenți ai facultăților din cadrul centrelor universitare din întreaga țară.

Pentru a putea participa la prezentarea programelor de masterat ale FJSC este necesară înscrierea prin intermediul formularului disponibil aici.

 

În cadrul evenimentului online, coordonatorii de programe de masterat vor fi în dialog cu studenții și viitorii candidaţi, răspunzând la toate curiozităţile lor legate de admitere şi viaţa de student.

Programele de masterat din cadrul FJSC sunt diverse, incluzând domenii precum jurnalismul, comunicarea, relațiile publice, resurse umane, publicitatea și producțiile multimedia. Cele 10 programe de masterat sunt următoarele: Jurnalism tematic; Jurnalism și comunicare politică; Managementul instituțiilor media; Producție multimedia și audio-video; Campanii de comunicare în publicitate și relații publice; Cercetarea aplicativă în științele comunicării; Comunicare și resurse umane; Modă, publicitate, consum; Advertising and Digital Communication (program integral în limba engleză); Médias, développement et société (program integral în limba franceză).

Pentru admiterea 2021, FJSC oferă 145 de locuri bugetate, din care 2 locuri sunt destinate rromilor.

 

Pentru a fi la curent cu toate noutățile, candidaţii sunt sfătuiți să urmărească constant website-ul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

 

De asemenea, toţi cei interesaţi de procesul de admitere la FJSC pot accesa informaţii suplimentare în broşura de prezentare a facultății şi pot consulta condiţiile de înscriere la examenul de admitere în documentul de aici.

 

Universitatea din București organizează admiterea pentru studiile universitare de licență și masterat în în perioada 1-30 iulie, iar pentru studiile universitare de doctorat în perioada 1-20 septembrie 2021.

Secţiune accesibilizată pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere