Din dorința de a veni în întâmpinarea elevilor de liceu care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat și a candidaților la concursul de admitere la studii superioare de licență, unele facultăți ale Universității din București organizează, în perioada februarie – iunie 2021, cursuri gratuite de pregătire oferite de cadre didactice și de studenți ai Universității din București, împreună cu profesori din învățământul preuniversitar.

Desfășurate online și organizate de Facultățile de Istorie, Matematică și Informatică și Filosofie, cursurile de pregătire își propun aprofundarea cunoștințelor în domeniile menționate mai sus, formarea de competențe necesare absolvenților de liceu, precum și familiarizarea elevilor cu cerințele subiectelor și cu tehnicile și metodele de pregătire pentru susținerea examenelor.

Astfel, Facultatea de Istorie a Universității din București organizează, în colaborare cu Societatea de Științe Istorice din România – filiala București (SSIR), cursuri de pregătire pentru proba de Istorie a bacalaureatului, adresate tuturor elevilor de clasa a XII-a.

Cursurile sunt gratuite, se desfășoară online și sunt transmise pe pagina de Facebook a Facultății de  Istorie și pe pagina de Facebook a Universității din București în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 20 februarie-29 mai 2021 (între orele 10:00-12:30). Ședințele de pregătire sunt susținute de profesori ai Facultății de Istorie, precum și de cadre didactice din învățământul preuniversitar.

În cadrul fiecărei întâlniri, elevii își vor putea pune bazele teoretice, prin intermediul unei prelegeri susținute de către profesori, iar apoi vor putea dialoga cu aceștia pe marginea modelelor de teste pentru bacalaureat. Calendarul programului de pregătire poate fi consultat aici, iar informații actualizate cu privire la evoluția proiectului vor fi publicate atât pe site-ul Facultății de Istorie, cât și pe pagina de Facebook a facultății.

De asemenea, studenții Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București organizează, în perioada 6 martie-6 iunie 2021, pe platforma online Discord, o serie de cursuri de pregătire avansată pentru examenul de bacalaureat, precum şi pentru diferite concursuri de specialitate.

Cursurile vor fi organizate în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul 9:00-13:30 (09:00-11:00 – curs, 11:30-13:30 – seminar) și sunt gratuite. Ziua de sâmbătă este dedicată informaticii, în timp ce ziua de duminică, matematicii, iar participarea la cursuri nu este condiționată de  înscrierea prealabilă.

Elevii interesați de participarea la lecțiile de pregătire pentru disciplina informatică sunt rugați să acceseze acest link de pe platforma Discord, în timp ce cursurile de pregătire pentru disciplina matematică vor fi disponibile pentru cei interesați la acest link de pe aceeași plaformă. Informații actualizate cu privire la structura și programul cursurilor pot fi accesate atât pe site-ul Facultății de Matematică și Informatică a UB, cât și pe pagina de Facebook a Asociației Studenților la Matematică și Informatică.

Nu în ultimul rând, studenții Facultății de Filosofie a Universității din București vor oferi  elevilor, prin intermediul platformei online și a aplicației Bacopedia, o serie de modele de subiecte formulate pe baza cerințelor de la bacalaureat la disciplinele Filosofie și Logică, argumentare și comunicare.

Prin participarea la acest proiect, Facultatea de Filosofie urmărește să ajungă la elevi într-un mod inedit, interactiv și adaptat nevoilor curente ale societății. Astfel, în cadrul proiectului, aceștia își vor putea testa cunoștințele în competiții “Multiplayer” sau în “Modulul Practice”, acumulând BACnote pentru fiecare răspuns corect oferit.

Secţiune accesibilizată pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere