Facultatea de Chimie a Universității din București organizează admitere la patru programe de studii de licență și trei programe de studii de master și doctorat.

Programele de studii ofertate pregătesc viitorii specialiști chimiști și biochimiști pentru cariere în laboratoare de analiză medicale și sănătate publică, laboratoare de control al calității produselor farmaceutice, cosmetice sau alimentare, laboratoare de controlul calității mediului, criminalistică, industria chimică și farmaceutică, cercetători în institute de cercetare și universități, precum și cadre didactice.

Admiterea se va desfășura online, pe bază de concurs de dosare care ține cont de media obținută la examenul de bacalaureat, pentru programele de licență, respectiv 50% media examenului de licență și 50% media anilor de studii de licență, pentru programele de master.

Mai multe detalii cu privire la procesul de admitere sunt disponibile aici.

Testimoniale

Îmi amintesc chiar și acum, după 10 ani, de neîncrederea alor mei când le-am spus că eu voi studia Chimia la Universitatea București și cum tot ai mei mă sfătuiau să urmez în paralel o specializare “sigură” precum economia sau administrarea afacerilor. Eu am rămas, din fericire, să studiez doar Chimia. Imi urmam până la urmă o pasiune născută în anii de școală generală și liceu.

Consider că sunt unul dintre norocoșii cărora li se poate aplica vorba “fă ceea ce-ți place și să îți placă ceea ce faci”, căci în cei trei ani petrecuți în cadrul Facultății de Chimie, dar și mai apoi în cadrul programului de doctorat, am început și continuat o călătorie inițiatică în Chimie, iar cu ajutorul unor profesori dedicați, am descoperit Chimia Analitică, domeniu care astăzi imi este atât studiu, cât și carieră.

Ar fi incorect să spun că a fost ușor, pentru că nu a fost, Chimia de la Facultatea de Chimie cere sacrificii, timp petrecut în laborator și în halatul, care numai alb nu mai era la sfârșitul experimentelor. Dar până la urmă, satisfacția absolvirii unei astfel de provocări este mai mult decât garantată.

Știam încă din clasa a XII-a că voi putea lucra în domeniul anti-doping dacă voi urma cursurile Facultății de Chimie, așa că încă din anul 2 de facultate am început, voluntar, să lucrez la Laboratorul de Control Doping, unde am descoperit vechi absolvenți ai Facultății, semn că mi-am ales bine drumul în viață, așa că dacă ar fi să aleg din nou, tot Chimia și tot Facultatea de Chimie de la Universitatea din București aș alege-o.

George – Mădălin DĂNILĂ

Absolvent al promoției 2010 -2013, Doctorand al Școlii Doctorale în Chimie, Universitatea București Certifying Scientist la Laboratorul de Control Doping QC Senior Analyst la SCIENT – Cromatec PLUS

Pentru mine, student în anul 3 fiind, Facultatea de Chimie a însemnat mai mult decât un loc unde mergi ca să înveți ceva, a reprezentat a doua casa. Pe lângă cursurile interesante ce te fac să îți dorești să știi mai mult și laboratoarele care ți-ai dori să nu se mai termine, Facultatea de Chimie reprezintă un lăcaș unde te maturizezi, un loc ce te pregătește pentru viață datorită profesorilor care îți povestesc despre experiența lor vastă, despre ce probleme au întâmpinat și cum au trecut peste. Mai mult, întâlnești diferite tipuri de persoane, studenții fiind din diferite regiuni și cu diferite personalități, cu care legi niște prietenii uimitoare și datorită cărora ajungi să te dezvolti pe plan social.

Concluzionând, Facultatea de Chimie, Universitatea din București, este un sălaș ce are ca scop dezvoltarea ta intelectuală și socială, pregătirea ta pentru a te confrunta cu viața.

Petre MITROI

Student anul III , Secția Chimie

Aventura mea în Facultatea de Chimie a Universității din București a început în toamna anului 2017. De atunci, sub îndrumarea cadrelor didactice, am evoluat continuu atât profesional, cât și emoțional. După trei ani, pot spune că facultatea a devenit a doua casă analizând orele petrecute aici, dar și legăturile create pe parcurs.

Facultatea de Chimie pentru mine înseamnă muncă, ambiție, perseverență, suișuri și coborâșuri, evoluție, cadre didactice foarte bine pregătite, deschise la schimbări și dispuse să ne ofere ajutorul ori de câte ori îl solicităm, și nu în ultimul rând, prieteni noi. Anul aceasta (2020) voi absolvi studiile de licență, iar din toamnă voi trece la următoarea etapă în cadrul aceleiași facultăți: masterul.

Nicoleta SANDU

Studentă anul III , Secția Chimie

Când mă gândesc la Facultatea de Chimie mă văd pe mine, în anul I, într-un laborator. Mă văd speriată și entuziasmată, cu emoții și sete de știință. Mă văd de fapt în perioada copilariei vieții mele de chimist. Apoi crescând, dezvoltăndu-mă și învățând. Acum, în anul I de Master, mă poziționez în perioada adolescenței și aștept cu nerăbdare să devin acel chimist adult la care visez. Cred că am efectuat zeci de reacții, sintetizând și purificând atâția compuși. Greu? Normal! Este totuși activitatea mea preferată la care nu aș renunța pentru nimic în lume. Așadar, trebuie să le mulțumesc pentru acestea profesorilor minunați cu care am lucrat și cu care încă lucrez. Iubesc laboratorul, iubesc să îl împart cu profesorii și colegii mei, dar în special iubesc Facultatea de Chimie pentru că este și va fi casa în care m-am dezvoltat și am crescut.

Vouă, dragi viitori studenți, nu pot să vă doresc decât să vă luați inima în dinți și să participați la admitere, ca mai apoi să ne întâlnim în laborator și să găsim împreună formula chimică a fericirii.

Adela DOBRE

Absolvent al promoției 2019, Masterand an I „Chimia Medicamentelor și Produselor Cosmetice”

Numele meu este Pîrvu Andreea și sunt studentă în anul III (secția Chimie) la Facultatea de Chimie, Universitatea din București. Pentru mine această facultate a reprezentat un nou început, o șansă spre a face ceea ce îmi doresc, CHIMIE. În acești aproape 3 ani am întâlnit oameni pe care nu pot să îi descriu decât ca minunați, profesori care în scurt timp mi-au devenit modele, colegi care pe parcurs s-au dovedit a fi prieteni. Am rămas profund surprinsă de dedicarea de care au dat dovadă profesorii cu care am avut ocazia să interacționez, de pasiunea pe care o au pentru chimie și dorința de a împărtăși din cunoștințele acestora. Pentru mine laboratorul a devenit un loc special, în care adesea timpul trece repede, atunci când lucrezi și ești nerăbdător să observi rezultatele muncii tale. Această facultate m-a ambiționat, prin oportunitățile oferite, să muncesc mai mult  pentru visul meu, acela de a lucra în cercetare și totodată  de ce nu, de a deveni profesor universitar spre a le putea insufla studenților dragostea față de chimie, așa cum profesorii mei au făcut-o pentru mine.

Andreea PÎRVU

Studentă anul III, Secția Chimie

Pornind din liceu cu gândul că vreau să fiu cadru didactic mi-am început călătoria spre o viață într-un oraș foarte mare, la o facultate de prestigiu – Facultatea de Chimie din cadrul Universității din București. Aici am avut parte de o formare solidă din partea tuturor profesorilor pe care i-am avut și care sunt mereu dispuși să îți acorde din timpul dumnealor. Mereu m-am întrebat de ce își sacrifică timpul pentru toate întrebările noastre, aparent banale? Însă după ce am terminat facultatea, care m-a propulsat spre o carieră uimitoare, am înțeles că nu este vorba de timp! Ține de pasiunea pentru munca pe care o faci. Asta o să găsiți la Facultatea de Chimie – oameni pasionați de chimie și de a transmite chimia tuturor. Mai mult de atât, anii de facultate sunt cei mai fericiți ani de care toți ar trebui să ne bucurăm. Facultatea de Chimie nu pot să spun că este ușoară sau grea, pot să spun că este un mediu prielnic pentru un student care vrea să se formeze în această știință exactă, pentru un student care își dorește să fie înțeles, ascultat, fericit. Viața de student implică și dezvoltarea instinctului de a ajuta alte persoane, iar acest lucru este posibil prin Asociația Studenților Chimiști a Universității din București (ASC-UB).

Iacob VOICHIȚONIU

Promoția 2015 (licentă); promoția 2017 (master); fost Vicepreședinte ASC-UB, Profesor de chimie, Colegiul Tehnic Energetic București Doctorand anul III Școala Doctorala de Chimie, UB